• Font size:
  • Decrease
  • Reset
  • Increase

galaxyfmRO small

Stiri regionale

 

HUNEDOARA

Termocentrala Mintia a rămas fără gaz metan din cauza unei datorii de 1,7 milioane de lei la Transgaz, în prezent centrala funcţionând doar pe cărbune, cu un singur cazan de abur din cele două ale unui grup energetic, a anunţat marţi preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.Potrivit acestuia, lipsa alimentării cu gaz metan a centralei electrice pune în pericol siguranţa funcţionării cazanului de la grupul energetic, dar şi alimentarea cu apă caldă şi căldură a circa 7.000 de apartamente din municipiul Deva."În prezent, termocentrala asigură agent termic pentru oraş, dar orice sincopă în alimentarea cazanelor cu cărbune va avea, ca primă consecinţă, oprirea căldurii şi a apei calde în municipiul Deva. Stocul actual de cărbune asigură funcţionarea termocentralei pentru trei zile", a precizat Iştoc.În acest context, liderul sindical a apreciat că este nevoie de găsirea unei soluţii din partea Ministerului Energiei în vederea realimentării cu gaz metan a Termocentralei Mintia.

 

CARAS

Câteva zeci de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Reşiţa, infirmieri, brancardieri, şoferi şi personal administrativ, au ieşit azi după-amiază în curtea unităţii medicale pentru a protesta împotriva diferenţelor salariale.Angajaţii sunt nemulţumiţi după ce unii dintre ei şi-au văzut lefurile diminuate cu sume considerabile.Liderul sindicatului din spitalul resiţean, Maria Galescu spune că astfel de proteste spontane ar putea avea loc şi în zilele următoare după ce unii salariaţi au pierdut chiar şi 700 de lei faţă de luna februarie.

 

Scene incredibile au fost surprinse într-un supermarket din Caransebeş. Doi clienţi ai magazinului au fost înţepaţi cu o seringă de către o femeie.Cei doi clienţi au fost înţepaţi cu seringa in timp ce faceau cumparaturile dintr-un supermarket.  Victimele, un barbat si o femeie, au sunat la 112 iar agresoarea a fost prinsa de politisti.Oamenii legii au dus-o pe femeie la audieri insa nu au putut afla motivul pentru care aceasta si-a intepat victimele, au declarat pentru Caransebes.ro surse judiciare.Seringa a fost ridicata de oamenii legii si va fi supusa unor teste de laborator pentru a se stabili daca era infestata. Femeia care i-a intepat pe cei doi este cercetata penal pentru loviri si alte violente si mai mult ca sigur va fi supusa unor examene medicale pentru a se stabili daca avea discernamant cand a comis fapta.

 

Pompierii din Băile Herculane au fost solicitați să intervină de urgență la un incendiu izbucnit într-un restaurant din zona gării. În apropiere se aflau mai multe butelii care puteau exploda în orice moment.Focul a izbucnit într-o magazie, lângă bucătăria în care erau depozitate alimente, mobilier etc. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră.Pompierii au anunțat că incendiul ar fi izbucnit din cauza unui cablu electric cu izolație deteriorată care se afla lângă lemne și plăci usb, ușor inflamabile. În total au fost afectați circa 200 de metri pătrați.

 

DOLJ

Din cele 169.000 de contracte de muncă cu normă întreagă existente în Dolj, până la 31 martie, fusese majorat salariul brut în acte doar pentru 100.981 de contracte de muncă, în contextul transferului de contribuții de la angajator la angajat. Acest lucru înseamnă că 68.019 angajați doljeni s-au ales cu salariile nete scăzute în acte, față de anul trecut. Unii angajatori au suplimentat scăderea salariului cu bonuri de masă, cu prime sau bonusuri, ca să nu scadă venitul net al angajaților, iar alții nu au suplimentat cu nimic, astfel că există angajați cu salarii diminuate.Conform Legii dialogului social nr. 62/2011 modificată recent, firmele cu peste 21 de angajați ar fi trebuit să negocieze cu angajații un contract colectiv de muncă, în contextul transferului de contribuții de la angajator la angajat. Potrivit datelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, până la 13 martie, doar aproximativ 350 de societăți înregistraseră contractul colectiv de muncă sau au modificat clauzele contractului colectiv privind majorările salariale, din cele aproximativ 1.000 de societăți cu peste 21 de salariați, câte există la nivelul județului Dolj.

 

GORJ

Un scandal monstru a izbucnit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. O pacientă acuză un medic chirurg de indiferenţă şi nepăsare după ce a aşteptat, în zadar, trei zile să fie operată.Femeia suferă de hernie ombilicală şi spune că medicul chirurg a dus-o cu vorba timp de trei zile. În final, medicul a anunţat-o că nu mai poate să o opereze.Soţul femeii acuză medicul chirurg de nepăsare şi nu îşi explică atitudinea acestuia. Disperată, femeia bolnavă a cerut să fie externată pentru a merge la alt spital, dar şi atunci a întâmpinat probleme."N-au vrut sa-mi faca fisa de externare. Au scris asistentele ca refuz eu, eu am zis ca refuza medicul si cand sa scriu mi-a smuls pixul din mana", a spus pacienta.Deocamdată, reprezentanţii Spitalului Judeţean nu au oferit un punct de vedere.

 

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 67C -Transalpina rămâne închisă, din cauza vremii.Salvamontiştii au inspectat, marţi, zona şi au constatat că, în unele locuri, stratul de omăt măsoară trei metri, pe carosabil.Turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe traseele turistice interzise."Anul trecut, Transalpina a fost deschisă la sfârşitul lunii mai, însă nu a fost zăpada atât de mare. Anul acesta a nins în mai multe etape, s-a depus în straturi, straturi, iar riscul de avalanşă este mare,a declarat Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

 

Educatoarea care a scris cu pixul pe fruntea unui copil în vârstă de patru ani pentru a-l pedepsi pentru că nu era cuminte este cercetată de o comisie din cadrul unităţii de învăţământ. Pentru această faptă riscă, cadrul didactic s-ar putea alege cu diminuarea salariului pe o perioadă determinată.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, Georgeta Popescu, a declarat, marţi, pentru News.ro, că incidentul de la grădiniţa din localitatea Bustuchin este cercetat de o comisie din cadrul unităţii de învăţământ.Acest incident a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Educatoarea lucrează la grădiniţa respectivă de la începutul acestui an şcolar.

 

Primăria Târgu Jiu va cumpăra echipamente noi de joacă în valoare de un milion de lei, pentru cartierele din oraş. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că în acest sens va fi organizată o licitaţie, ce are ca obiect cumpărarea a 20 de locuri de joacă noi. Edilul municipiului Târgu Jiu a precizat că până când vor fi achiziţionate echipamentele vor fi completate cu nisip locurile de joacă actuale. Noile echipamente vor fi montate în primul rând în Parcul Central şi în alte cartiere unde sunt locuri de joacă cu elemente degradate.

 

Preşedintele Sindicatului din cadrul Distrigaz Gorj, Ion Ciucur, a fost găsit spânzurat, ieri, în comuna gorjeană Băleşti, la un punct de lucru al firmei. Bărbatul a fost găsit spânzurat de o grindă dintr-o magazie. Fiul sindicalistului a făcut descoperirea, după ce a constatat că tatăul său nu îi mai răspunde la telefon. Sinucigaşul ar fi lăsat în buzunarul hainei un bilet de adio în care îşi motivează gestul. Ar fi vorba de anumite sume de bani pe care nu le-ar fi putut justifica. Poliţia a început o anchetă.

 

VILCEA

Pompierii din judeţul Vâlcea au intervenit, marţi, pentru salvarea unui muncitor prins sub un zid prăbuşit, în localitatea Păuşeşi Măglaşu. Bărbatul a fost scos de sub dărâmături de către echipajele de la faţa locului, dar nu a putut fi salvat.Bărbatul lucra pe o proprietate particulară în satul Valea Cheii din comuna Păuşeşi Măglaşi, zidul s-a prăbuşit, muncitorul fiind prins parţial sub dărâmături.

 

Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, va avea mâine, de la ora 17.00, o întâlnire cu locuitorii din Goranu. În cadrul întâlnirii vor fi abordate atât problemele cu care se confruntă locuitorii de aici, cât şi perspectivele de dezvoltare a zonei. La eveniment  vor mai participa reprezentanţi ai principalelor direcţii şi departamente ale municipalităţii, precum şi ai furnizorilor de utilităţi locali. Întâlnirea din Goranu este debutul unei serii de discuţii cu locuitorii Râmnicului, organizate pe cartierele oraşului.

 

TELEORMAN

 

Un tânăr de 16 ani, din Turnu Măgurele, s-a ales cu dosar penal după ce poliţia l-a prins, duminică, 15 aprilie, la volanul unei maşini. Puştiul a fost surprins pe Drumul Naţional 65A pe raza comunei Putineiu. „autoturismul i-a fost încredinţat acestuia de fratele său deşi ştia ca nu deţine permis de conducere“, precizează reprezentanţii IPJ Teleorman.Adolescentului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar fratelui său, dosar pentru încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Un alt tânăr, de 19 ani, din oraşul Videle, a fost surprins, pe 14 aprilie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului din comuna Plosca cu toate că nu poseda permis de conducere. Şi acestuia i s-a făcut dosar penal.

 

 
RTVGalaxy.ro